Îți prezint iarna din Vamă chiar dacă vremea de afară seamănă mai mult cu primăvara.
Sunt locuri în care o să te regăsești, sunt locuri în care probabil ai trăit momente minunate pe care nu le vei uita niciodată sau, sunt locuri pe care nu le știi.
Vama va fi mereu acolo, pentru tine, pentru ea, pentru el, pentru toți chiar dacă unele chestii se schimbă, așa cum este și povestea barului ”La Pirați”, pe care noi o putem schimba!
"Some things will never change”
Optimiștii tresar când aud această expresie. Pesimiștii se gândesc imediat la moarte și-și spun că totul se schimbă, că totul moare până la urmă. Frumusețea, libertatea, iubirea și toate lucrurile care ne fac să simțim că trăim, par sa fie finite.
Some things will never change stă scris pe o masa din Vama Veche. Citești și ți se pune un nod în gât, știi bine că oamenii frumoși pe care îi vedeai pe vremuri acolo s-au schimbat, că muzica s-a schimbat, că Jim Morrison ăi Janis Joplin au mai murit o dată acolo și au fost înlocuiți cu nonvalori cărora te rușinezi și să le pronunți numele. Ți-e ciudă că satul ăla pe care îl iubești și în care te simțeai cu adevarat liber și înconjurat de ai tai, a fost vândut bucată cu bucată, invadat de plastic și mâzgâlit cu roz. Te uiți în jur încercând să regăsești oamenii pe care îi cunoști din vedere, oamenii frumoși pe care îi revedeai vară de vară acolo și nu întâlnești decât oameni morți, corpuri umblătoare care încearcă să mimeze bucuria de a fi vamaiot. Grăbesti pasul, ignori kitsch-ul din jurul tău, îți spui în gând că oamenii urâți se vor plictisi și vor pleca, te faci că nu auzi mizeriile care răsună din difuzoare ăi ajungi…LA PIRAȚI.
Uneori mă gândesc că toată Vama aia Veche s-a comprimat și s-a ascuns în locul acela magic cărora unii îi spun bar. Mie mi-e greu să-i spun bar, pentru că barurile nu au suflet. Barurile nu au viața lor proprie, destin, nu au sentimente și nu au vise. Așa că o să-i spun în continuare “loc magic”. Locul unde credem noi că s-a ascuns Vama aia Veche care nu vrea să moară. Locul în care ne simțim ca acasă, locul în care suntem cu toții frați și surori, locul în care nu ești obligat să porți măști. Locul în care nu doar se beau beri multe și se asculta rock, ci locul în care încă se simte ăi se trăiește VAMA. Sau, îi putem spune fără teamă și “ULTIMA REDUTĂ”.
Numai că locul acela pe care vamaioții autentici îl iubesc atât de mult urmează să fie asasinat. Banul a învins și aici, manelismul și grotescul pare că o să câștige și bătălia asta, bătălia finală cu spiritul satului cu nume de frontieră. Locul în care s-au trăit și mai ales s-au simțit atâtea, a fost și el vândut. Pare ireal faptul că amintirile, simțirile și istoriile pot fi ambalate și vândute pur și simplu, ca o marfă, dar asta s-a întâmplat. Nedreptățile se întâmplă pur și simplu și am fost “dresați” să le acceptăm, să mergem mai departe, să ne adaptăm sau să le ignorăm.
Optimiștii, visătorii sau luptătorii nu aplică formula de mai sus. Ei sunt oamenii pentru care expresia “Some things will never change” înseamnă mai mult decât o înșiruire de cuvinte. Ei sunt oamenii care se încăpățânează să salveze ce mai este de salvat și să lupte până la capăt, indiferent care le-ar fi cauza pentru care luptă.
Viața locului “La Pirați” are un preț. 15 000 de Euro ar costa investiția într-o nouă locație (chirie, amenajări, sonorizare samd). Dacă o să găsim 5000 de optimiști dispuși să doneze 3 Euro, adică echivalentului unui singur pachet de tigări, povestea o să continue și la anul. Dacă nu o să-i găsim, locul magic La Pirați din Vama Veche o să devină pentru mulți dintre noi doar o amintire frumoasă. O amintire ucisă de sistem, de manelism dar și de nepăsarea noastră.
Cei care v-ați petrecut weekend-urile sau verile prin “locul magic” știți bine că “La Pirați” nu a fost niciodată o afacere. Că banul n-a guvernat niciodată locul, că altele au fost motivele pentru susținerea și existenta acestui loc. Doar că acum lipsa banului amenință chiar viața acestui loc. Și da, noi credem că acest loc are viața lui proprie, destinul lui, sufletul lui. Iar dacă îl vom lăsa să moara, NIMIC NU VA MAI FI LA FEL.
Facem un apel către voi, să răspândiți vestea, să ne ajutați să-i găsim pe cei 5000 de optimiști care ar dona câte 3 Euro pentru a închiria o noua locație pe care s-o însuflețim, evitând astfel capitularea în fața meltenismului covârșitor și a “prosperității” Vămii, în care n-am mai avea de ce să călcăm vreodată.
Pentru donații:
RO61INGB0000999900675030 - EUR
RO45INGB0000999900675027 - RON
Cod swift: INGBROBU
Titular: Violeta Mincu
deschise la banca ING Romania
Paypal violeta.mincu@outlook.com
Dacă suma totală nu se va strânge, ne luăm rămas bun definitiv, donațiile vor fi returnate în conturile din care au venit (sau, în funcție de cum hotărâți voi, pot fi donate către o cauză umanitară) și vom trăi în continuare cu amintirea unui loc pe care l-am iubit. Dar măcar vom avea sentimentul că am încercat tot ce era de încercat, chiar și această acțiune care poate fi catalogată de unii drept “cerșeala” pe internet.
Din păcate, s-a ajuns în situația în care nu mai avem alte soluții, în care nu mai există variante, în care singurul lucru pe care îl mai putem face este să vă informăm care este realitatea și să vă invităm să fiți aproape de noi .
Mulțumim!
Together we stand, divided we fall !
- text copiat de pe facebook. Linkul către eveniment îl găsiți AICI.















No comments:
Post a Comment