Vise, iubire, emotii, pe care se pare ca le stim cu totii.
Stiu ca iti amintesti, nu ai cum sa uiti, nu poti sa treci peste!
Nu ai cum sa minti, eram doar noi doi si soarele, dimineata peste roua care ne uda picioarele.
In urmatoarele zile, principalul scop si gand, era sa stam impreuna ore intregi la rand!
Diminetile dispareau intr-o secunda, soarele deja incepea sa se ascunda!
Ne uitam la astre, zburam cu ele. Aveam nopti albe, cu luna printre stele!
Coboram din cer cand trebuia sa pleci. Acum, singur bat pasul pe acelasi drum, pe carare, acolo jos in vale, tremur la fel ca flacara de lumanare.
Ma doare foarte tare, dar trec peste chiar daca mereu ma ud cu lacrimi pe zestre.
E trist, afara stropii incep sa cada, inima mea plange si nu vreau sa vada. Nu vreau sa vada pentru ca nu intelege cum a trecut timpul si mie tot nu-mi trece!
Pot trece peste o rana sau o palma, dar sentimentele sunt cea mai dura arma, cea mai dura drama, care ma invinge. Arde ca o torta care nu se stinge. Vad trenurile, toate locurile, toate cladirile ce-mi trezesc amintirile.
Eram la camin si era dimineata, desi nu esti aici te am in fata!
Aceiasi banca, acelasi pom, sentimente sincere in acelasi om, dar fara somn ca numai dorm. Apar cosmarurile si sunt mult prea negre noptile. Aveam un vis cand ai plecat sa stins. Acum, cand inchid ploapele, sunt in abis!! Candva eram in paradis, ma ridicai de pe sol, acum stau pe pamant cu sufletul gol.
Trist, vroiam sa fie bine, sa redau placere cand vorbesc de noi, sa simt o mangaiere!
E multa durere, nici pe departe bine, cand ai plecat, se pare ca le-ai luat cu tine.
Incalzit de raze, invelit de nea, timpu arde zile din viata mea!
Dar la aceiasi piatra si la acelasi pom, eu te astept pentru ca sunt acelasi om!
Te vad, te simt, tip tare, ma mint. Am incercat sa te ating, acum incerc sa te prind.
Colind strazi prin care ne plimbam, pe care ne tineam de mana si promiteam.
Eu ce zic acum simt pe bune, ma simt de parca ... am pierdut ce am mai scump pe lume.
Las timpul sa treaca si parca imi adoarme sufletul pe mare leganat intr-o barca.
E primavara, e seara iara, suparat, sub cer imi aprind o tigara.
Ma retrag in camin ca incepe sa ploua. Inca ma gandesc la noi doi opt ore din noua.
Vad blocurile, toate locurile, toate cladirile ce-mi trezesc amintirile.
Nu mai esti la camin, nu mai e dimineata, nu te tin de mana, dar tot te am in fata!
Nu ai cum sa minti, eram doar noi doi si soarele, dimineata peste roua care ne uda picioarele.
In urmatoarele zile, principalul scop si gand, era sa stam impreuna ore intregi la rand!
Diminetile dispareau intr-o secunda, soarele deja incepea sa se ascunda!
Ne uitam la astre, zburam cu ele. Aveam nopti albe, cu luna printre stele!
Coboram din cer cand trebuia sa pleci. Acum, singur bat pasul pe acelasi drum, pe carare, acolo jos in vale, tremur la fel ca flacara de lumanare.
Ma doare foarte tare, dar trec peste chiar daca mereu ma ud cu lacrimi pe zestre.
E trist, afara stropii incep sa cada, inima mea plange si nu vreau sa vada. Nu vreau sa vada pentru ca nu intelege cum a trecut timpul si mie tot nu-mi trece!
Pot trece peste o rana sau o palma, dar sentimentele sunt cea mai dura arma, cea mai dura drama, care ma invinge. Arde ca o torta care nu se stinge. Vad trenurile, toate locurile, toate cladirile ce-mi trezesc amintirile.
Eram la camin si era dimineata, desi nu esti aici te am in fata!
Aceiasi banca, acelasi pom, sentimente sincere in acelasi om, dar fara somn ca numai dorm. Apar cosmarurile si sunt mult prea negre noptile. Aveam un vis cand ai plecat sa stins. Acum, cand inchid ploapele, sunt in abis!! Candva eram in paradis, ma ridicai de pe sol, acum stau pe pamant cu sufletul gol.
Trist, vroiam sa fie bine, sa redau placere cand vorbesc de noi, sa simt o mangaiere!
E multa durere, nici pe departe bine, cand ai plecat, se pare ca le-ai luat cu tine.
Incalzit de raze, invelit de nea, timpu arde zile din viata mea!
Dar la aceiasi piatra si la acelasi pom, eu te astept pentru ca sunt acelasi om!
Te vad, te simt, tip tare, ma mint. Am incercat sa te ating, acum incerc sa te prind.
Colind strazi prin care ne plimbam, pe care ne tineam de mana si promiteam.
Eu ce zic acum simt pe bune, ma simt de parca ... am pierdut ce am mai scump pe lume.
Las timpul sa treaca si parca imi adoarme sufletul pe mare leganat intr-o barca.
E primavara, e seara iara, suparat, sub cer imi aprind o tigara.
Ma retrag in camin ca incepe sa ploua. Inca ma gandesc la noi doi opt ore din noua.
Vad blocurile, toate locurile, toate cladirile ce-mi trezesc amintirile.
Nu mai esti la camin, nu mai e dimineata, nu te tin de mana, dar tot te am in fata!
