De mult nu ti-am mai scris, prieten drag. Dar, chiar daca nu iti actualizez scrisorile, ma gandesc mereu la tine, cum stiu ca si tu vei fi aici pentru mine, de fiecare data cand am nevoie.
Uite-ne din nou impreuna. Vreau sa iti povestesc despre cel mai bun prieten al meu si doar in tine am incredere, sa iti scriu, sa ma descarc.
Iubirea, dragostea, sau cum s-o numi acea stare pe care eu o urasc, si de care ma tot feresc ...de ani, isi tot bate joc de el. De fiecare data cand isi spune "Ea e a mea!', se pare ca acea "Ea" este a lor! Ironic, nu?
Il vad cum sta ingandurat pe o banca, fumand o tigare. Ma apropii cu pasi timizi si mici de el, stiind ca e in universul lui, cu gandul la ea. Ajung, ii pun o mana pe umar, ii vad ochii inlacrimati si-mi spune cu voce tremuranda "Statea in bratele mele, ne uitam la cer pe nisipul rece al noptii de vara, era minunat, eram fericiti. Ce s-a intamplat? De ce ochii mei nu vad pasii urmatori?"
Il imbarbatez si singurul sfat, util, in clipa aceea a fost sa ii spun ca, doar timpul poate raspunde, si tot cu timpul, o sa ii treaca.
Ii vedeam fericiti, ii vedeam radiind de fericire, ba chiar ii vedeam impreuna pentru o viata... Ii vedeam!
Se pare ca e o lume nebuna! Nu stiu de ce am crezut ca "Ea" va fi diferita pentru el..
Intru la el in camera, aud: Doddy & Vescan - Pleaca.
Am cazut pe ganduri..
