Cinci minute

Stă într-o cameră pustie, fără mobilă, fără așternuturi, fără pic de viață în jurul lui. Pereți-s îngălbeniți de așteptarea ei. Casa lui a devenit casa păianjenilor iar ca animal de companie are un gândac ce iese odată la 2-3 zile din cuib pentru a verifica dacă nu cumva stăpânul lui a pățit ceva. Coșul de gunoi îi plânge la picioare să fie dus. E într-o stare de somnolență și parcă n-ar mai ieși din cameră. Stă toată ziua la un laptop și butonează toate site-urile posibile în speranța că, poate găsind un articol interesant îl va face să se documenteze și mai mult și așa va mai trece o zi grea și întunecată peste el.

Lacrimile din ochii lui îmi traduc gândurile lui. Își amintește de mersul ei, de felul cum intra în cameră, de cum râdea la glumele lui, indiferent de cât de puerile și seci erau glumele. De cât de fină îi era pielea, culoarea ochilor, alunițele ei multe.

Are puterea și vorbește cu mine. Își descarcă sufletul în fața mea știind ca eu sunt aici doar pentru el.

Îmi pare rău ce îmi aud urechile, și anume că ceea ce citeam în lacrimile lui, erau fix cuvintele ce le gândeam. Îmi spune că, cel mai important și cel mai dureros pentru el, e că nu își scoate din minte felul în care pronunța acel ”Ce?” atunci când o privea, și nu avea un motiv anume să o privească. Pur și simplu era îndrăgostit de ființa ei, de creierul ei, de trupul ei, de tot ce reprezenta ea. Îmi spune că uneori o privea și când dormea. Zâmbea și îi trecea cu mâna ușor prin părul scurt.

Îmi spune că totul s-a terminat fără să înțeleagă ceva, că tot frumosul are mereu un sfârșit și că sfârșitul lor a venit pe neașteptate. Nu a bătut la ușă, a intrat în casa lor ca un prieten, nu ca un musafir ce sosește dar mai și părăsește casa. Vrea să o vadă pentru cinci minute și știu că acele cinci munte la care se referă el înseamnă eternitate. Văd buzele tremurânde și în timp ce îmi povestește îi mai curge o lacrimă. L-aș strânge în brațe și i-aș promite că îi va fi bine, că poate merită ceva mai bun, însă nu pot sa fac asta știind că pentru el, ea, era perfecțiunea. Era completarea lui. I-am văzut împreună, le stătea minunat... Erau frumoși și se potriveau de minune.

Vibrația sentimentelor lui ma cuprinde, îmi dă și mie o lacrimă și îmi doresc să obțină acele cinci minute, eternitatea cu ea.

Nu mai am puterea sa scriu ...