Sunt la intrarea în Vama Veche alături de doi buni prieteni. Unul mai mic decât mine, iar celălalt apropiat de vârsta mea. Un avion de dimensiuni mici trece pe deasupra noastră aruncând în pungi subțiri bucăți de foi cu diferite mesaje. Indignat de gestul tuturor, văzându-i că niciunul din toată vama nu se apleacă măcar să ridice acea pungă și să o arunce măcar într-un coș de gunoi, am început alături de prietenii mei să le strângem. Ei s-au mișcat mai repede și au avansat în curățarea străzii. Ajung la un colț de stradă, unde, pe jos văd un teanc de bani. Nu m-a interesat să îi număr pentru că în jur erau doar case de țigani. Mi-a trecut prin cap că or fi căzut din buzunarul vre-unui țigan așa că îi înșfac repede și îi bag în buzunarul din stânga de la spate, cei drept la faptul că aveam blugi mulați și o să se vadă nu m-am mai gândit. În timp ce eu culegeam valuta de pe jos, prietenii mei deja explicau unor țigănci de ce nu e bine să lași gunoaiele pe stradă. Mă alătur lor, dar doar cu privitul. Una din ele, la un moment dat. mă întreabă ce părere am eu despre ei că sunt așa dezordonați. M-am aprins, am început să îmi expun punctele de vedere, mă apropii de ea și în timp ce vorbeam, o văd cu coada ochiului pe cealaltă țigancă cum se uita la buzunarul meu de la spate plin cu bani. Dispare din peisaj în secunda doi. Mă scuz față de cealaltă țigancă și îi trag pe prietenii mei mai de-o parte să le explic de bani și de ceea ce cred, dar nu apuc să deschid gura, că o și văd pe ce-a de-a doua țigancă cum pleacă.
O iau la fugă spre plajă, ei nedumeriți mă urmează. Nu durează mult că în fuga noastră pe plajă, din urmă se aud voci masculine ce țipau în țigănească. Mă panichez și fug ca un nebun spre un șantier naval din apropiere. Urcăm pe navă. În căutarea unui loc retras să le explic de ce fug ca apucatul și să număr banii să îi împărțim, dăm peste niște frumuseți femeiești ce le cunoscusem cu ceva zile mai devreme. Ne informează că pe navă există un mega party și suntem și noi așteptați, ce-i drept nava era în construcție și cu toate astea nu era nimeni care să o păzească. Ne-am decis că ar fi bine să ne tragem un pic sufletul în timp ce stăm la un pahar de .. ceva.
Ajunși pe un culoar plin de uși, o zăresc pe fosta mea iubită în capătul culoarului, rezemată de-un perete metalic de-un alb imaculat. Stătea de vorbă cu un bărbat. Am realizat repede din gesturi că, de fapt este noul ei iubit. Râdea cu poftă și era așa de fericită, de împlinită, dar eu ca să ajung la party trebuia să trec pe lângă ea. Câteva secunde am rămas blocat privind-o. Nu îmi convenea că era așa de fericită lângă un alt tip, dar cum eu o dădusem în bară de nenumărate ori, m-am împăcat repede cu gândul că are dreptul la fericire atâta timp cât eu nu mai reprezint interes și nu îi mai satisfac nevoile. Mă pornesc spre ușa hotărât să nu vorbesc cu ea, nu ar fi prima dată când trecem unul pe lângă altul fără să ne vorbim. O prind pe una din fetele ce ne-au condus până acolo de mijloc și îmi duc mâinile ușor spre abdomenul ei, ea își pune mâinile peste mâinile mele și mergem așa până aproape de fosta iubită. Mă privește, se schimbă la față și când m-am apropiat de ea, mă ia la "treișpe-paișpe". "Cum îți permiți să vii aici? Cine e asta? Așa mă iubești tu pe mine? Te distrezi cu toate panaramele și dup-aia vii la mine?" Nu apuc să îi explic că habar nu aveam că și ea este acolo că de pe scările laterale, de undeva de pe partea dreaptă se auzeau țiganii. Trag o privire scurtă spre scară iar când îmi întorc capul spre discuția mea aprinsă, nu mai erau acolo nici ea nici noul ei iubit, dar jos, în podea, era o gaură. O scară de incendiu. Plecaseră pe acolo iar eu știindu-mă cu banii încă în buzunar, decid să ii urmăm.
Era singura mea scăpare. Îl las pe prietenul apropiat mie vârstei să coboare primul, apoi îl urmez și în cele din urmă celălalt prieten. Pun piciorul pe prima treaptă și realizez că erau puse oarecum de formă. Trebuia să cobor repede, dar, în același timp cu grijă. Între timp primul prieten era deja jos. Nu știu cum, dar era jos mergând prin acel tanc uriaș. Avea ceva apă în el, însă difereau zonele ca adâncime. În timp ce coboram, una din trepte se desprinde și mă decid repede să sar. Aveam cam 15 m până jos. Am crezut că acolo îmi voi găsi sfârșitul, dar norocul meu a fost că am nimerit într-o zonă unde era apa mai adânca. Ies, mă ridic și îmi urmez repede primul prieten, care era cățărat pe o tablă, un început de punte ce era cam la 6 m înălțime. În fața lui era singura ieșire din acel tanc. Am făcut câțiva pași spre el când în spatele meu se aude o pocnitură puternică și imediat un strigăt extraordinar de durere. Întorc capul și-l zăresc pe prietenul meu mai mic jos. Strig la cel ce era gata sa iasă din tanc, îl fac atent și spre uimirea mea, la rândul lui, sare de pe acea punte în construcție, direct în picioare pe o zonă a tancului unde era uscat. Îmi pun mâinile în cap de disperare, știind că a avut o operație de ligament la unul din picioare. Îl aud cum strigă de durere, încep să plâng de disperare și m-aș fi rugat la Dumnezeu ca astea să rămână problemele mele, dar din ieșirea tancului se aud alți țigani ce ne urmăreau. Îi auzeam cum țipau și făceau ca toți dracii. Dau să caut un loc unde să mă ascund, nimic! Mă uit repede spre ieșire dar era deja prea târziu. Deja se vedeau umbrele supăraților. Între timp prietenul ce-a avut acea operație, vine, mă ia de mâna dreaptă, mă strânge tare ca și cum ar vrea să mă tragă și ... îmi sună telefonul.
A fost doar un vis.
