Un om sta infipt in asfalt ca un os de peste, scuipat de un dumnezeu cainilor flamanzi de pe pamant. Nimeni nu stie de ce nu clipeste, nu injura, nu da picioare in fundul trecatorilor, nu intinde mana, nu mananca seminte.
Unii cred ca e cabina telefonica. Prin el iau legatura cu tarfele lor, cu amantii. Cauta jumatati la numere inexistente, ei fiind doar un sfert. Si gasesc bucati de viata amestecate in priviri, nu neaparat dragoste. Altii, isi incearca toate cheile de la apartament si-si descopera sotiile, mancandu-le din singuratate. Unii, ii bat o scandura perpendicular pe piept si asteapta moartea la picioarele lui. Cateodata, mai trece cate un copil langa o mama singuratica. Nu cumva asta e tata, intreaba el. Inchide ochii, striga ma-sa. Tu nu ai voie sa vezi asa ceva. Altii, ii culeg fructele, fac compoturi si dulceturi. Cine stie cand mai gasesti unul caruia ii scoti ochii, si cu toate astea, el continua sa te priveasca.
Sta!
Saptamanal, pe la el trece un inspector de la primarie, ii cere autorizatia de construire si-l ameninta cu demolarea. Nu zice nimic, e doar un om infipt in asfalt, ca un semn de intrebare la marginea orasului.
