Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Ca ne iubim si ochii tai
De mult asteapta de la mine
Sa spun cuvantul greu dintai.
Cand ne-ntalnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amandoi;
Nu-i limba-n stare sa insire
Din ochi cate ne spunem noi!
Se sorb, adanci si insetate,
A noastre lacome priviri,
Acelasi gand si dor ne-abate,
Aceleasi tainice porniri.
S-atata ti-i de inteleasa
Cersirea ochilor mei tristi,
Ca te rosesti, ca o mireasa,
Clipesti, nervos buzele-ti misti…
Si dulce-mi cati o dezmierdare,
Pe-ascuns un zambet imi trimeti:
In noi, intunecat, tresare
Misterul vesnicei vieti.
O, ne-ntelegem de minune,
Cu cat ne intalnim mai des,
Si, totusi ne sfiim a spune
Ce fiecare-am inteles.
De ramanem singuri vrodata,
Stam muti, cu ochii in pamant.
Tu parc-astepti infiorata,
Eu in desert mintea-mi framant…
De ce nu vrei? … Mai lesne-ti vine
Sa-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te bland de mine
Si-ntinde-mi mana s-o sarut.
Din vraja dulcilor ispite
Nemaicatand sa te abati,
Ne-om pomeni, pe negandite,
Ca de cand lumea-mbratisati.
La ce vrei sa se risipeasca
Atatea visuri in zadar?
La ce comoara ta fireasca
Sa ti-o ingropi, ca un avar?…
Acum ti-i inima fierbinte,
Frumoasa esti, iubita esti …
Ce mai astepti, asa cuminte,
Si-n taina singura tanjesti?
Nu simti cum prinde sa te-mbete
Taria-nfrantelor dorinti?
Nu vezi cum arzi de sfanta sete
A sarutarilor fierbinti?…
Indemnul tineretii tale
Asculta-l – cat e de-ntelept!
Cu-atata dor iti cat in cale!
E-atata timp de cand te-astept!…
Ce fericiti am fi-mpreuna! …
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai buna,
De dezmierdari, de nebunii! …
O, vino, fa ce vrei din mine,
Stapana vietii mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilarii!
de Alexandru Vlahuta
